El și Ea.

- Mă vezi?
- Nu, nu. Unde ești?
- Peste stradă, la un bloc distanță. Nu mă auzi?
- Ba da, te aud.
- Încă nu mă vezi?
- Nu. Ar trebui?
"Niciodată nu mă vezi ..." gandi ea, ranită de întrebarea băiatului.
- Da, ar trebui. Pentru că eu te văd. Ești mereu acolo ...
- Unde mă vezi? Sunt acolo, dar .. acolo unde?
O tăcere mormântală se așternu între ei, până când el întrebă, glasu-i gros spărgând zidurile de granit ale tăcerii:
- Cine ești?
- Eu? Eu sunt cea care te veghează din umbră; cea care te iubește în taină; cea care speră ca ziua de mâine să vină odată cu zâmbetul tău; cea care încă mai speră la un salut din partea ta. Știi?... Sunt eu. Cea pe care tu nu o vezi niciodată.
- Și, totuși, eu unde sunt?

- În inima mea.