wanderlust

Mi-a fost dor să scriu. Probabil asta mi-a lipsit în tot acest timp. Să scriu. Pe hârtie. Albă, velină, cu rânduri sau pătrățele. Nu contează. Mi-a fost pur și simplu dor să mă plimb cu creionul pe foaie și să desenez cuvinte; să aud cum se atinge mina de cărbune de foaia carnețelului subțire și cum scoate acel hârșcâit specific de care mi-a fost atât de dor.

Până și carnețelul cu arc de plastic mi-a lipsit. Acum, cu numai 10 file rămase, e atât de neimportant. E dezgolit de sentimente. De ce să nu-l umplu iar cu scrisul meu înclinat?

Mi-a fost dor și de propriile-mi cuvinte. Quatsch! Cuvintele nici măcar nu-mi aparțin. N-apațin nimănui, și totuși sunt ale tuturor; dar ceea ce exprimă ele în aranjarea aleatorie pe care le-o oferă gândurile mele, îmi aparține în întregime. Libertatea pe care i-o îngădui eu însămi cuvântului nu mi-o poate fura nimeni. Pentru că în acea libertate sunt îngrădite nimic altceva decât propriile-mi trăiri.

Ah, ce dor mi-a fost sa scriu!...