„Omul învățat își poartă mereu averea cu dânsul!”

Acum ceva timp, Raisa m-a invitat să mă alătur unei campanii a cărei idei centrale este lectura, și ca să fiu mai precisă, să încurajăm tinerii și generațiile viitoare sau a cele din urma noastră să citească. Ideea aceasta ne-a trecut tuturor celor care deschid o carte în weekend, din plăcere, prin cap și totuși ea s-a gândit - și a și înfăptuit - să pună această idee pe hârtie, fie ea și virtuală.

Campania „Tânăra lectură” este o campanie care se va desfășura online și cu speranța că va schimba ceva. Această campanie are ca scop promovarea lecturii în anturajul tinerilor din ziua de azi. Ne dorim să le deschidem „orizonturile către lectură”, să îi ajutăm să (re)descopere plăcerea de a ține o carte în mână, nu un smartphone, de a simți bucuria atunci când miroși paginile unei cărți pe care abia ai primit-o prin curier rapid și să fii încântat și mândru că te-ai străduit și ai strâns bani pentru o carte, nu pentru un pachet de țigări.

Stăm cu zilele în fața unui telefon mai mare decât palma noastră sau a unei tablete și citim atâtea articole mondene și știri care ne îmbibă capul numai cu prostii și altele nefolositoare, care nu fac altceva decât să ne îndoctrineze în neștiință, să ne închidă orizonturile și să ne restrângă visele, ideile și chiar și dorința de a schimba ceva în ziua de azi. Poate vorbesc prea larg, poate mă arunc cu discuțiile în orizonturi mult prea îndepărtate pentru ca o tânără de 16 ani să le discute, dar m-am săturat să văd generații care sunt aparent adepte ale analfabetismului, ale maturizării mult prea devreme. Mi-e frică de generațiile viitoare și cel mai tare mi-e frică de generația în care vor crește copiii și nepoții mei.

Și revenind la ceea ce de fapt mi-am propus să dezvolt în această postare, vă întreb pe voi cei care citiți și cei care aud mereu „Tinerii din ziua de azi nu mai citesc, nu fac nimic altceva decat... etc.”. Tu, tinere, mai citești? Mai ai curajul de a deschide o carte? Știm cu toții că cei care nu au deschis încă o carte nu vor fi prea încântați să o facă acum, de aceea în perioada mai - iunie, vor exista concursuri cu premii, întreceri și read-a-thonuri. Premiile vor consta în cărți, semne de carte personalizate și postere originale (poate și tricouri), iar concursul va fi unul de creație, pe tema De ce e bine să citești, fiind în pielea unui adolescent.

Mai multe detalii puteți găsi pe blogul Raisei, Girl & Brainy, și vă puteți alătura și grupului de pe facebook.

Omul focului

Omul focului sau Fahrenheit 451. 
De Ray Bradbury.

În alte cuvinte, cartea pe care tocmai am lăsat-o din mână acum vreo două ore. Pentru că mi-a trecut starea de leneveală cronică de la începutul vacanței de vară, m-am gândit să citesc, fiindcă n-am mai pus mâna pe o carte de mai mult de o săptămână și simțeam nevoia să mă desprind puțin de universul realității. 
Și unde altundeva să mă refugiez decât într-un univers al unei cărți?
Primul lucru care m-a atras la această carte a fost nimic altceva decât titlul. Și explicația acestuia care se afla pe coperta cărții.  
„Fahrenheit 451 - temperatura la care hârtia de carte se aprinde și arde.” 
Dat fiind faptul că sunt atrasă de tot ceea ce îmi stârnește curiozitatea și cum sunt o curioasă iremediabilă din fire, nu am ezitat și am luat cartea de la bibliotecă.

Fahrenheit 451 este genul de carte care te convinge că poți greși atunci când judeci o carte după copertă. Sau după primele pagini care, trebuie să menționez, nu m-au atras cu nimic. Totul mi se părea sec și nu înțelegeam ce se întâmplă. Abia mai târziu, totul prindea contur. Guy Montag, de altfel protagonistul acestei cărți, era pompier de zeci de ani și era satisfăcut de meseria lui. Avea o plăcere, poate ușor sadistică, de a da foc. 

Însă nu, Montag nu era un pompier care stingea flăcări, ci ardea cărți. Lumea care este conturată și în care trăia Montag nu era nimic altceva decât un univers distopic în care oamenii erau controlați de mass-media și doreau doar divertisment și în care cititul era interzis. De asemenea, cei care citeau și dețineau biblioteci erau arși împreună cu casa în care locuiau. 

Iar Guy Montag se bucurase din plin de meserie timp de zeci de ani, până când Clarisse, o adolescentă idealistă și vizionară, îi deschide ochii și îl face să realizeze defectele lumii pe care el o credea perfectă, punându-i întrebări și povestindu-i ceea ce ea auzise de la unchiul ei. Și această revelație a lui Montag ia amploare atunci când o bătrânică alege să ardă împreună cu cărțile ei, refuzând să le părăsească.Astfel începe lupta lui Montag împotriva credințelor pe care le-a dezvoltat până atunci. Ajunge un răzvrătit și fuge din oraș, găsind de-a lungul căilor ferate pe alții, la fel ca el. Alții care au realizat cum divertismentul ieftin îndoctrinează și mai mulți din fiecare generație; alții ai căror ochi s-au deschis mai devreme sau mai târziu; alții care, în urma descoperii indiferenței în natura înconjurătoare, au ales să lupte pentru cunoaștere.

„- Înainte de Hristos exista o pasăre neroadă care se numea phoenix. O dată la câteva sute de ani își construia un rug și-și dădea foc. Trebuie să fi fost rudă apropiată cu Omul. Însă de fiecare dată când se făcea scrum, renăștea din cenușă. Se pare că și noi facem același lucru, iar și iar, însă noi avem un avantaj pe care pasărea phoenix nu l-a avut niciodată. Noi ne dăm seama de prostia pe care am făcut-o. Ne dăm seama de toate prostiile pe care le facem de o mie de ani încoace și, întrucât le cunoaștem și le avem mereu în preajma noastră, putându-le vedea, într-o zi vom înceta să mai construim ruguri funerare și să ne aruncăm în flăcări.”

Bradbury scrie despre un univers care ar putea deveni realitate în câteva decenii. Scrie despre impactul pe care îl are mass-media asupra generațiilor. Însă totul e ascuns în esență, printre rânduri. Și, spre final, el mai scrie despre esența omului. El dezvoltă, construiește lumea și tot el o distruge. Și totul se repetă de-a lungul secolelor, într-un ciclu nesfârșit.