killing me softly

Avea mintea golită de gânduri, minte-n care începuse să mocnească depresia: depresie străină, exteriorizată în zâmbete idioate, depresie în care se revarsă sentimente obscure. Sufletu-i delabrat de trecut era îmbrăcat în senzații de goliciune puerilă.

În momentele cele mai nepotrivite avea reverii. Privea prin tabla cu urme de cretă sau prin geamul prăfuit și se vedea iar în sala de spectacol, stând picior peste picior, cu mâinile împreunate mimând a speranță. Emoționată, îl urmărea pe băiatul care se pregătea să cânte.

Așezându-se pe scaun, el adoptă o postură care impunea, în toată copilăria lui, pedanță și-și răsfrânse degetele peste clapele reci. Părea să le îmbrățișeze, să le mângâie când îți răspândeau ecoul în surdină. Alteori însă, când nu manifesta decât o repulsie inexorabilă față de clapele nevinovate ale pianului electric, notele muzicale creau o aversiune sufletească. Dar acel amalgam de sunete, de note aparținând tuturor registrelor, nu făcură decât să-i răscolească într-atât de tare ideile-i pline de dezgust față de propria-i persoană.

I se păreau degetele lui înfășurate în carnalitate. Fâșiile erau lungi și subțiri și alocuri lăsau la vedere carnea fragedă sau pielea tocită. Ar fi vrut să îi mângâie buricele degetelor, dar se gândea c-ar putea să profaneze tot ceea ce era sacru în el.

Îl privea de la depărtare, adorându-l și sacralizându-l. Buzele și sprâncenele-i erau cunoscute, dar zâmbetul lui nu aparținea nimănui. Era numai al lui în întregimea frumuseții unui zâmbet adolescentin. Cât și-ar fi dorit să fie al ei. Chiar mai mult, ar fi vrut să nu-și mai dorească zâmbetul lui, să nu-l mai privească din depărtare, să nu-l mai adore, să nu-l mai sacralizeze, să nu-l mai vadă.

Însă nu putea scăpa de imaginea degetelor lui. Le simțea mai mult răsfrânse peste inima ei, decât peste clape, zdruncinându-i bătăile inimii în note muzicale. Se juca inconștient cu simțurile ei, rărindu-i diastolele și mărindu-i numărul de sistole. Îi storcea din sânge și serotonina, dându-i impresia unei incurabile îndrăgostite. O sugruma delicat, catifelându-i pielea cu fâșiile carnale ale degetelor lui, îi șoptea povești în timp ce-și lipea buzele crăpate și reci de gâtul ei ce fremăta sub atingerile lui și-i îndulcea durerile. Doar gândul la el îi îndulcea durerea depresivă de a nu mai simți nimic. Îi înfiora iarăși sângele, făcându-i-l să clocotească.

Și de cele mai multe ori goliciunea sufletului ei îi omora reveriile.